Shhhh....

Shhhhhhhh....m-a cuprins un dor nebun de viata mea de copil....cand mi-era atat de usor sa ma trezesc dimineatza, si atat de usor sa adorm seara, cand pierdeam nopti de vara prin parcuri intunecate fara sa-mi fie frica de nimeni si de nimic, cand ma certam cu oricine, fara teama de a rani cu vreun cuvant, cand mi-era totul mult mai usor numai cu o mangaiere fara de pret a mamei, cand mirosea a clatite in bucatarie si mi-era cald si bine, cand orice mi-as fi pus pe mine era tot acelasi lucru, cand zilele erau toate la fel dar nu imi pasa ca acum, cand lumea mea era atat de mica si de stramta incat puteam aproape sa o ating si nici o clipa nu=mi doream sa fie mai mare; cand n-aveam notiunea timpului si a banului, cand traiam doar pentru a doua zi, fara sa ma gandesc nici o clipa la planuri. Mi-e dor sa mai pot sa ma incolacesc langa mama si sa ma mangaie interminabil pana adorm, sa ascult aceeasi melodie de zeci de ori fara sa ma plictisesc si sa citesc o carte intr-o noapte ca sa ii aflu finalul, mi-e dor sa nu imi fie frig sau cald cum imi e acum, sa mai am in față o mulțime de ani la care mi-e greu sa mă gandesc ca sunt prea multi, mi-e dor sa nu mai imi fie frica de moarte si de singurate, mi=e dor ca nimeni de langa mine sa nu fie batran, trist, inchis, timorat, frustrat...mi-e dor de mine cand eram copil.