Lucruri simple si intrebari fara raspuns

Ma intreb de multe ori de cate povesti mai este nevoie in lume? De cate povesti mai avem nevoie fiecare, pentru a putea merge mai departe, in fiecare zi cu un nou suras pe buze si cu o noua speranta mijita in sufletul chel de atata lupta? Cati dintre noi sunt asa cum isi doresc sa fie si cati dintre noi nu isi vor gasi niciodata fericirea? Cate cuvinte mai trebuie spuse si cate suflete mai trebuiesc condamnate pentru a ne da seama ca viata noastra, a fiecaruia ar putea fi frumoasa fara o mie de artificii trecatoare si fara cuvinte grele aruncate in nestire in stanga si in dreapta? Cate intrebari fara raspuns vor mai fi aruncate in neantul nesfarsit al raspunsurilor nerostite? De ce ne este atat de greu sa acceptam ca iubirea este unicul numitor comun, ca sufletul nu-i asa dificil de impartit in atatea bucati in cate il poti imparti? Nu spunem aproape niciodata ce ne doare, ci gasim explicatii tampite, mult prea usor de dat si mult pre usor de ascultat, gen sunt nefericit pentru ca nu am bani, sau nu am cariera, sau nu am masina, sau nu am casa, sau nu am trup, sau nu am chip....de-adevaratelea problema este alta tot timpul...suntem tristi ca nu ne-am gasit iubirea, ca iubirea noastra nu ne-a gasit pe noi, ca ne e prea greu sa vorbim, ne e prea greu sa ascultam, ne e prea greu sa fim fericiti cu putin, ne e prea greu sa ne bucuram de un apus de soare sau de un rasarit, ne e prea greu sa ne bucuram de o inghetata dulce....De ce tot timpul ne ascundem de noi, de ceilalti, de lume, de viatza si de fericire? Avem tot timpul impresia ca mai avem un pic si ajungem acolo unde ne-am dorit, inca un pas, inca doi, inca unul si vom fi fericiti, si rar ne dam seama ca pasii astia...unul dupa altul, pe care ii facem tinandu-ne respiratia ca sa nu ne speriem fericirea, sunt de fapt pasii nostri catre un sfarist..care e mult prea posibil sa nu fie sfarsitul fericit.
Nimic nu ma umple de mai multa tristete si goliciune decat gandul ca totul se va termina la un moment dat, gandul asta imi da o continua neliniste si oricat de infricosator ar fi, cateodata ii multumesc, pentru ca gandul asta dureros de sfasietor ma face de multe ori sa fac lucruri care ma fac fericita. Stau de multe ori si ma gandesc ce ma face intr-adevar fericita si imi dau seama ca sunt lucruri mici si trecatoare.....glasul mamei mele, zambetul fratelui meu, sarutul iubitului meu. Nimic pe lumea asta nu este mai scump pentru mine decat lucrurile astea simple si trecatoare...