Monday, April 21, 2008

Sa vorbim...

De ce ne este asa de greu sa vorbim intre noi? Suntem oameni cu gura, cu voce, cu sentimente, cu spirit, cu suferinte si cu cu bucurii. De ce nu spunem ce ne doare, ce ne seaca, ce ne intristeaza, de ce nu cerem, de ce nu dam in schimb? Avem probleme, boli, dorinte si multi dintre noi nu le putem spune. Prieteni care prefera sa vorbeasca nimicuri cotidiene prea putin interesante, decat sa isi spuna unul altuia durerile, parintii care stau fatza in fatza cu copii lor fara a-si putea spune cat de mult se iubesc si se pretuiesc, iubiti care se iubesc si se privesc cu ochii goi fara a-si putea spune fricile. De ce nu vorbim intre noi si nu ne privim atat cat trebuie? Ne invesmantam in cochiliile noastre de oameni prea intelepti si prea importanti, de nebiruit si mergem inainte cu ochelarii nostri de cal, fara sa ne dam seama sau fara sa acceptam cat de usor ne-ar fi daca am putea vorbi intre noi, pentru noi.

2 comments:

Anonymous said...

Pentru ca nu suntem in stare sa avem incredere in noi si mai ales in oameni, preferam sa vorbim cu pisica, catelul, papagalul pentru ca nu primim nici un raspuns. Poate ca nu suntem capabili acceptam ca riscul trebuie asumat in orice actiune si atunci ne inchidem in carapace si lasam sa ne caracterizeze superficialitatea... ca in final sa fim frustrati de ea :)

Life in mono said...

Poate pentru ca ne e frica.Pentru ca nu toti vor sa isi asume riscurile care vin cu treaba asta. E mai simplu sa taci si sa le tii pentru tine, decat sa risti sa ranesti pe cineva cu ceea ce spui, doar pentru ca esti sincer.
Pentru ca nu mai suntem sinceri, pana la urma, lucru care pe mine ma omoara, pentru ca nu pot sa fiu altfel.