Aiurea

Te invalui cu caldura in vorbele mele si incetisor te las sa te intinzi langa sufletul meu.....Adulmecam amandoi cu nasurile pe sus mirosul unei zile fierbinti de vara si inmarmuriti de maretia vietii ne aruncam fara a sta pe ganduri in inca o mare zi. Cu atitudine de invingatori vom reusi cu siguranta.
Totul e gandul meu, imi plasmuiesc o viatza fericita si sunt sigura ca pot sa o am exact asa cum am vazut-o aievea. La urma urmei sunt sigura ca nu cer asa de mult, vreau decat o singura chestie: fericire si pe de-asupra un zambet, doua, trei pe zi si cu astea sunt sigura ca in fiecare seara m=as putea baga in pat cu aceeasi eleganta cu care as semna autografe.
Viatza si lumea ne asteapta si pe mine si pe tine, avem loc amandoi si mai presus de toate suntem bine veniti.

Fara Noima

Imi tremura mintea si trupul deopotriva, si nu e de fericire si nici de tristete ci doar de oboseala, o oboseala a sufletului meu, care parca a alergat neancetat in ultimii ani fara a-si lua nici o pauza. Ne despartim unul de altul de parca ne-am cunoaste de-o saptamana....doi straini...asa cum ne-am cunoscut asa ne si despartim....doi necunoscuti care au mancat doua sandvisuri pe-o banca, unul langa altul...ne despartim fara cuvinte si fara priviri, cu reprosuri si cu pareri de rau, pur si simplu trenul pe care l=am asteptat impreuna nu a venit si plecam mai departe pe cate un drum separat, de parca am uitat ca speram ca trenul ala sa ne duca spre o destinatie comuna.
Aruncam de-a valma amintirile, vorbele, suspinele, si dragostea noastra intr-o discutie fara noima, care nu este nici a mea nici a ta. Speram ca ne va fi mai bine despartiti decat ne-a fost impreuna, incercam sa ne refacem restul de viata, ca si cum am aduna niste cioburi sparte din oglinda in care ne-am uitat pana acum decat amandoi, lipim cu superglue cioburile ramase, in speranta ca oglinda refacuta asa, doar cu imaginea unuia dintre noi va fi mai puternica decat oglinda in care eram amandoi.
Fara noima vorbesc intr-una cu mine insami si incerc sa imi spun ca viata mea va avea un nou inceput si poate un nou sfarsit fara tine.

Sa vorbim...

De ce ne este asa de greu sa vorbim intre noi? Suntem oameni cu gura, cu voce, cu sentimente, cu spirit, cu suferinte si cu cu bucurii. De ce nu spunem ce ne doare, ce ne seaca, ce ne intristeaza, de ce nu cerem, de ce nu dam in schimb? Avem probleme, boli, dorinte si multi dintre noi nu le putem spune. Prieteni care prefera sa vorbeasca nimicuri cotidiene prea putin interesante, decat sa isi spuna unul altuia durerile, parintii care stau fatza in fatza cu copii lor fara a-si putea spune cat de mult se iubesc si se pretuiesc, iubiti care se iubesc si se privesc cu ochii goi fara a-si putea spune fricile. De ce nu vorbim intre noi si nu ne privim atat cat trebuie? Ne invesmantam in cochiliile noastre de oameni prea intelepti si prea importanti, de nebiruit si mergem inainte cu ochelarii nostri de cal, fara sa ne dam seama sau fara sa acceptam cat de usor ne-ar fi daca am putea vorbi intre noi, pentru noi.

Shhhh....

Shhhhhhhh....m-a cuprins un dor nebun de viata mea de copil....cand mi-era atat de usor sa ma trezesc dimineatza, si atat de usor sa adorm seara, cand pierdeam nopti de vara prin parcuri intunecate fara sa-mi fie frica de nimeni si de nimic, cand ma certam cu oricine, fara teama de a rani cu vreun cuvant, cand mi-era totul mult mai usor numai cu o mangaiere fara de pret a mamei, cand mirosea a clatite in bucatarie si mi-era cald si bine, cand orice mi-as fi pus pe mine era tot acelasi lucru, cand zilele erau toate la fel dar nu imi pasa ca acum, cand lumea mea era atat de mica si de stramta incat puteam aproape sa o ating si nici o clipa nu=mi doream sa fie mai mare; cand n-aveam notiunea timpului si a banului, cand traiam doar pentru a doua zi, fara sa ma gandesc nici o clipa la planuri. Mi-e dor sa mai pot sa ma incolacesc langa mama si sa ma mangaie interminabil pana adorm, sa ascult aceeasi melodie de zeci de ori fara sa ma plictisesc si sa citesc o carte intr-o noapte ca sa ii aflu finalul, mi-e dor sa nu imi fie frig sau cald cum imi e acum, sa mai am in față o mulțime de ani la care mi-e greu sa mă gandesc ca sunt prea multi, mi-e dor sa nu mai imi fie frica de moarte si de singurate, mi=e dor ca nimeni de langa mine sa nu fie batran, trist, inchis, timorat, frustrat...mi-e dor de mine cand eram copil.

De dor

Ai plecat ca si ieri...si-o sa vii ca si maine. Ghemuita intr-un colt de camera, ma intristez de nefericirea mea si de cea a tuturor oamenilor nefericiti...totul parca are o alta dimensiune atunci cand nu esti langa mine, totul e mic si infiorator de ciudat. Lumea pare sa ma inghita in orice moment si nu vreau sa o las iar sa imi vada ochii tristi. Imi amintesc de pactul meu cu mine si cu viata. Nu l-am semnat niciodata, dar am speranta ca e valabil si fara semnatura...promisiunea mea catre mine si catre lume ca voi fi fericita si ca voi zambi in fiecare zi macar o data. Ne plasmuim tot felul de vise irealizabile si uneori incercam sa traim visele altora. De data asta, chiar mi-e frig si chiar mi-e frica de tot ce inseamna nefericire. Vreau sa merg pe strada si sa vad numai chipuri luminoase, nu mai vreau sa stiu ce e aia tristete. Am inchipuit cuvinte noi ca frustrare, pentru a ne da noua un alt motiv ca sa ne fie mila de noi sau de ei....de oricine, numai mila sa ne fie. Nimeni nu face nimic pentru nimeni, asa e cel mai simplu si mai convenabil pentru toti. Ne prefacem ca intelegem si ca ne e mila, si mergem mai departe.
Ai plecat ca si ieri....si-o sa vii ca si maine, iar eu ghemuita intr-un colt, de frica plecarii tale, ma gandesc la nefericirea mea si la nefericirea lumii...asta pana cand o sa vii tu si o sa ne gandim amandoi la cat de fericiti suntem ca ne-am regasit in mijlocul camerei.

Lucruri simple si intrebari fara raspuns

Ma intreb de multe ori de cate povesti mai este nevoie in lume? De cate povesti mai avem nevoie fiecare, pentru a putea merge mai departe, in fiecare zi cu un nou suras pe buze si cu o noua speranta mijita in sufletul chel de atata lupta? Cati dintre noi sunt asa cum isi doresc sa fie si cati dintre noi nu isi vor gasi niciodata fericirea? Cate cuvinte mai trebuie spuse si cate suflete mai trebuiesc condamnate pentru a ne da seama ca viata noastra, a fiecaruia ar putea fi frumoasa fara o mie de artificii trecatoare si fara cuvinte grele aruncate in nestire in stanga si in dreapta? Cate intrebari fara raspuns vor mai fi aruncate in neantul nesfarsit al raspunsurilor nerostite? De ce ne este atat de greu sa acceptam ca iubirea este unicul numitor comun, ca sufletul nu-i asa dificil de impartit in atatea bucati in cate il poti imparti? Nu spunem aproape niciodata ce ne doare, ci gasim explicatii tampite, mult prea usor de dat si mult pre usor de ascultat, gen sunt nefericit pentru ca nu am bani, sau nu am cariera, sau nu am masina, sau nu am casa, sau nu am trup, sau nu am chip....de-adevaratelea problema este alta tot timpul...suntem tristi ca nu ne-am gasit iubirea, ca iubirea noastra nu ne-a gasit pe noi, ca ne e prea greu sa vorbim, ne e prea greu sa ascultam, ne e prea greu sa fim fericiti cu putin, ne e prea greu sa ne bucuram de un apus de soare sau de un rasarit, ne e prea greu sa ne bucuram de o inghetata dulce....De ce tot timpul ne ascundem de noi, de ceilalti, de lume, de viatza si de fericire? Avem tot timpul impresia ca mai avem un pic si ajungem acolo unde ne-am dorit, inca un pas, inca doi, inca unul si vom fi fericiti, si rar ne dam seama ca pasii astia...unul dupa altul, pe care ii facem tinandu-ne respiratia ca sa nu ne speriem fericirea, sunt de fapt pasii nostri catre un sfarist..care e mult prea posibil sa nu fie sfarsitul fericit.
Nimic nu ma umple de mai multa tristete si goliciune decat gandul ca totul se va termina la un moment dat, gandul asta imi da o continua neliniste si oricat de infricosator ar fi, cateodata ii multumesc, pentru ca gandul asta dureros de sfasietor ma face de multe ori sa fac lucruri care ma fac fericita. Stau de multe ori si ma gandesc ce ma face intr-adevar fericita si imi dau seama ca sunt lucruri mici si trecatoare.....glasul mamei mele, zambetul fratelui meu, sarutul iubitului meu. Nimic pe lumea asta nu este mai scump pentru mine decat lucrurile astea simple si trecatoare...

Bagajul

Zile in sir frumoase pana in adancimea lor, trec pe langa mine si prin mine si niciodata nu ma asteapta sa le prind, niciodata nu ma lasa sa ma gandesc la ele dinainte, vin dintr=o data, fara zgomot si fara nici o grimasa.
Se aseaza langa mine, la masa si beau din paharul meu si mananca din mancarea mea, si rad cu mine, plang cu mine si merg cu mine oriunde merg si eu. Peste tot sunt eu si cu zilele mele, si la sfarsit cand voi termina de mancat, de baut, de ras, de plans, de mers, de iubit, ma voi uita in mine si voi fi decat eu si cu zilele mele. Norocul meu cel mare este ca zilele mele sunt zile frumoase si dulci, cu cu miros cald si dulce al cafelei de dimineatza, cu soarele care imi bate tot timpul in geam, cu veri linistite si molcome, cu seri lucioase, cu pahare de vin rosu, cu oameni dragi si zambitori, cu vorbe frumoase, cu clipe fugare. Toate sunt zilele mele si le voi duce cu mine, in mine, pana la sfarsitul lor, pentru ca imi plac si pentru ca fara ele nu as putea niciodata sa merg mai departe.

te vreau

Te vreau iar... din nou si din nou,
Nu pe tine ci pe cel dinauntrul tau
Te vreau atat de mult si-atat de rau
Incat stiu tot timpul ca vei fi al meu

de multe ori

De multe ori mi-ar placea sa ma opresc pentru un timp din valtoarea ametitoare a vietii, din acest malaxor fericit sau nefericit care ma mesteca si ma amesteca cu tot ce vrea el si cu tot ce vreau eu. Mi-ar placea si cateodata o fac fara doar si poate. Ma ridic subtil sau poate prea brusc si incerc sa-mi imaginez lumea asa cum nu e...blanda si intelegatoare, cu puterea de a accepta sa te opresti si sa te intorci in pagina ta, sa stergi cu un simplu delete ceea ce ai gresit, sa mai adaugi un punct pe i sau o virgula sau trei puncte de suspensie...ce incerc sa spun? nici eu nu mai stiu, sau stiu si hai ca imi fac curajul sa o spun desi suna a cliseu...imi doresc sa traiesc o viata ca in filmele bune, o viata cu un final fericit sau poate si mai bine...o viata fara sfarsit, tinerete fara batranete si viata fara de moarte si cel mai important si mai frumos...o iubire ca in filme...o iubire duuuulce si fara de sfarsit cu o casa pe malul unui lac, unde ea picteaza si el o iubeste si ii aduce flori dimineata, unde ploaia ii prinde pe amandoi si ei nu alearga de ea, unde ei fac dragoste iar si iar in acelasi pat de unde dimineatza se vede un rasarit senzational.
De multe ori inchid ochii si imi imaginez toate astea, ca atunci cand ii deschid sa fiu sigura ca toate lucrurrile astea mi se vor intampla si mie!

Visul meu

Visul meu adanc si atat de frumos incat uneori pare mai mult real decat ireal...visul meu cel mai ametitor, cel mai de pret, care traieste in mine si prin care traiesc eu, visul sublim al noptilor calde de vara si al celor friguroase de iarna...visul meu de a calatori in jurul lumii. Mi s-a indeplinit o parte, fara ca macar sa ma chinui prea mult, dar il vreau pe tot odata si in acelasi timp mi=e frica sa il ating, daca dupa ce fac calatoria asta in jurul lumii inima mi se va umple de atata fericire incat nu o sa o mai pot opri....sa mi se innece in fericire, sa mor de fericire...hmmm ce vis frumos...si ireal de adevarat...Sa calatoresc zile in sir, la rand, piciorul sa-mi ating pamanturi visate si ochii sa-mi vada ce-a visat dintotdeauna!

timpul

....Trece rapid si ametitor prin noi asa cum trece trenul pe care l-ai pierdut, exact prin fatza ochilor tai, in momentul in care aproape ca nu mai poti respira de cat de mult ai alergat dupa el. Dar timpul trece frumos de cele mai multe ori: agitat si haotic, silfid si plictisitor, stins si un pic mai obosit asa cum esti si tu la sfarsitul unei petreceri. Oamenii trec si ei pe langa tine, prin tine, si tu ii simti, cateodata intens si haotic, cateodata silfizi si mult mai plictisiti decat tine. Iti poti petrece un sfarsit dintre ani intr-un oras superb alaturi de mii de oameni, sau poti sta in mijlocul unor prieteni...insa oriunde ai fi si orice ai face inca un an a trecut si inca unul va sa vina. Iti vei pune din nou target-uri si vei zice ca nu vei mai face anumite lucruri sau dimpotriva ca vei face anumite lucruri, dar stii prea bine ca nimic nu va fi nou sau dimpotriva toate-s noi si vechi sunt toate. O luam de la capat,cu timpul, cu oamenii, cu un nou an si cu sfarsitul lui pana la sfarsitul vietii noastre, insa important este ca timpul sa treaca de cele mai multe ori frumos.