Cafeneaua

Zambesc rapid si tamp, incercand sa scap de intrebari incomode, imi mijesc ochii prin perdeaua de fum pe care daca ai vrea chiar ai putea sa o tai cu cutitul...si ma intreb pentru a nu stiu cata oara, de ce ma roade curiozitatea morbida de a stii povestile tuturor. Stam toti inghesuiti in cafeneaua asta care ne cheama de fiecare data cu voce de Fata Morgana si incercam sa ne iubim cateva secunde....fugar si poate un pic cam murdar...pe podeaua lustruita de atatia si atatia pasi straini.
Nu-i prima oara cand ma adancesc atata cat imi permite timpul in ochii tai tristi si in zmabetul tau moale ca intr=un abis al carui fund in vad ca printr-o perdea de sticla....vad ca ma indrept spre el si de la geamul stalcit de cuvinte si ganduri, am sa privesc iar si iar spre strada cu nume de flori. Gandul imi zboara departe, cliseu amar si imbatranit de timp si apoi cuminte si rece ma-ntorc spre alti si alti oameni. Privirea mi-e rece si goala, am obosit de atata cautare, stiu prea bine ca te=am cautat atat de des si atat de bine, incat te=am gasit demult si te=am bagat in sufletul meu, insa te-am impins atat de departe in mine, incat iar si iar ca si cand ma trezesc dintr-un cosmar varatic, te caut pe-afara, pe strazi, prin case, prin carti, printr-o melodie de la radio si prin alti oameni. Iar tu ai amutit de teama ca iar o sa innebunesc,ca iar o sa ma pierd si teama te face sa taci in loc sa te faca sa urli, sa taci in mine acolo...adanc ca si cum te=ai ascunde de mine, de lume, de viatza si de soare. Cel mai precis de soare te-ascunzi, stiu ca ti-e frica, stiu ca doar la lumina lunii potzi exista, dar iti spun eu, e simplu, deschizi ochii, tragi cu nesatz din tigara, te ridici agale, te indrepti si pleci...nu e ca si cum ai face-o prima oara si nici macar nu trist!