Cioburi

Pe dinăuntru mă dezintegrez în mii de cioburi colorate
Pe dinafară în şoaptele absurde de stânga, de dreapta şi de centru.
Nu mai pot să fiu de partea nimănui, nici măcar de-a mea.
Nimicul  şi nimicurile au din ce în ce mai mult sens.

Nonsens în sensul vieţii.

Mă uit la lume cu un ochi închis,
Şi la mine cu amândoi
Poate aşa e mai puţin ciudată decât mi se pare,
Sau mai puţin rea sau mai puţin eu.
Sau mai puţin ea şi mai puţin şi eu.

Norocul meu e că cioburile din mine sunt şlefuite
Câte un pic de mare, câte un pic de ocean şi mai mult de unele clipe.
Dacă n-ar fi aşa nu s-ar mai povesti iar eu aş fi zgâriată de dinăuntru până afară.
Sublimitatea tristeţii cucereşte din nou temporalitatea fericiririi
Iar noi ne iubim succint cu toţii sau unul cu altul
Până când adevărurile ni se scurg de pe buze sau din ochi şi se ciocnesc spargându-se în cioburi colorate.