Câteodată îmi gâlgâie chiar în gât tupeul şi înfumurarea unora,
Vrajba neostoită din mine, între mine şi lumea de azi
Plămădită, fără doar şi poate, mai mult din întuneric decat din lumină.
Mi-e dor de poveşti cu feţi frumoşi şi bastarzi.
De faptul că trăim cu toţii aceeaşi poveste
Mi se pare că am uitat
Că începem toţi din iubirea dintre o fată şi un băiat
Că ne uităm cu toţii la aceeaşi lună
Nu-i aşa că ne mai pierdem din mister
Când ne amintim c-avem deasupra cam acelaşi cer?
No comments:
Post a Comment