In memoriam

Scriu despre tine cu gandul ca dat afara tot ceea ce simt nu o sa ma mai doara atat de tare. Imi doresc sa nu fi trebuit sa incerc aceasta terapie doar ca sa nu ma mai doar atat plecarea ta.
Un ghemotoc mic si maro cu doi ochi mai mari decat lumea. Nestiutor si cersetor de iubire de parca mureai fara ea. In viata mea zi de zi, cateodata iti dadeam atentie, cateodata nu imi ardea, cateodata te certam si tu cateodata te razbunai pe mine dar tot timpul imi dadeai atata iubire cat sa am pe tot restul zilei. In rest, din viata alaturi de tine timp de 3 ani am numai amintiri frumoase, dulci ca o zi de toamna asa cum era si culoarea ta: maimutica mea draguta si amuzanta care abia ma astepta sa vin acasa si sarea de nebuna 10 minute de bucurie, maimutica mea dulce care era extrem fericita cand ieseam in parc toti 3, care avea placerea sa se joace cu maidanezii si numai cu ei, care facea tura Herastraului intocmai ca oamenii mari, care ne astepta in masina cand noi luam masa in restaurant, care ne privea si ne zambea cu ochii ca 2 margele negre, care isi cauta giuca si se muta cu patul in forma de pisica prin toata casa numai sa fie aproape de noi. Nu vreau sa ma gandesc ca nu mai esti, vreau doar sa ma gandesc ca esti plecata undeva si o sa vii mai tarziu. Te iubesc mult si pentru totdeauna ai un loc mare de tot in sufletul meu.

am ceva cu voi

N-am nimic cu tine, am ceva cu mine, nu mai imi convine de mine si imi vine sa ma scuip, sa ma scuip afara din mine si sa traiesc mai departe goala pe dinauntru de mine. M-am saturat sa mai filozofez si sa ma intreb si sa ascult toti idiotii. Imi vine sa umblu tot timpul cu casti in urechi si cu ochelari negri pe ochi, sa nu mai ascult si sa nu mai vad. N-am nimic cu voi, am ceva cu mine, am ceva cu mine si cu rolul absurd pe care il joc, am ceva cu lumea in care traiesc si cu lumea care traieste in mine, am ceva cu faptul ca nu mai e vara ci e toamna, am ceva cu cei care m-au lasat aici si nu mai vin inapoi, am ceva cu voi si nu stiu cum sa incep sa va spun, mai bine va spun ca n=am nimic cu voi, am ceva cu mine!

Ce am fost, ce suntem, ce trebuia sa fim, ce vom fi?

Am fost mici, nestiutori, repeziti, frumosi, inocenti, soimi ai patriei, pionieri... Apoi am fost rebeli, rockeri, punkeri, agitati, tristi, neintelesi, cu vise mari, cu vise mici, am zis ca facem, ca dregem, ca schimbam, ca noi nu acceptam, ca noi nu vrem, ca noi nu o sa fim ca ei... doar vise...Apoi am fost scarbiti, am plecat, ne-a fost dor, ne-am intors, am fost din nou un fel de pioneri, am incercat, am strans din dinti, n-am mai zambit fals, am fost pusi pe cearta, pe hartza, nu ne-a convenit sistemul, nu ne-a interesat, ba ne=a interesat, ne-am certat, ne-am impacat, am luat=o de la capat. Acum suntem mari, nestiutori, lenti, ne intereseaza, ba nu ne intereseaza, avem rate, avem familii, avem case, zambim fortat, ne oprim dar nu ne uitam, mergem mai departe...mergem toti in acelasi loc asa ca de ce sa ne mai agitam.

....

Imi placi mai mult atunci cand ploua,
As putea sa ma imbat cu mirosul tau

As putea sa te inspir cu totul
Si sa te las sa plutesti in mine

Ce-ai zice daca nu ti-as mai da drumul afara
Ai putea sa traiesti in mine tot timpul?

Ai putea sa razi si sa plangi in mine?
Ai putea sa traiesti in mine cand ploua?

cuvinte

Propavaduiesc vorbele si cred in ele cu toata puterea, dar cateodata nu pot sa le gasesc nici in adancul meu, nici in cei de langa mine...si atunci ma pierd, atunci cand nu-mi gasesc cuvintele si sovai in fata cuiva cu care puteam vorbi mai ieri. Ce e de facut? Imi caut vorbele peste tot: le caut in vant, le caut acolo unde le-am inghitit,le caut printre cele spuse la nervi, le caut printre cele aruncate la misto, le caut printre cele nespuse, le caut ....si nu le gasesc. Atunci cand nu=mi gasesc cuvintele, nu mai stiu ce sa fac, nu mai stiu de ce avem gura si glas atunci cand nu mai avem cuvinte.

Like it

Imi place ca pot scoate ce e mai bun din anumiţi oameni si imi place că pot scoate si ce e mai rau din altii. Imi place că pot sa ascult poveştile de viaţă ale unora şi că pot sa fiu parte din povestea altora. Imi place că pot, atunci când trebuie, să ascult, mai mult decât să vorbesc, îmi place că atunci când vreau sa vorbesc si nu să ascult, o pot face. Uneori ma intreb daca nu as putea sa fac o meserie din asta, sa fiu ascultator profesionist si vorbitor profesionist, protestatar de profesie, negociator de relatii, enervant de profesie (atunci cand e cazul, si este de cele mai multe ori cazul) sau punte de legatura de profesie (atunci cand e cazul si de multe ori este cazul). Imi place ca pot gasi, cand e nevoie, solutii pentru problemele unora si nu pot gasi niciodata solutii pentru problemele mele. Imi place ca pot sa aduc zambetul cateoadata pe feţele unora şi pot sa enervez la maxim pe mulţi dintre cei mulţi. Imi place că pot să nu zâmbesc atunci când trebuie şi că pot să plang chiar si atunci când nu trebuie. Imi place că pot sa fiu sinceră cu orice risc, si pot sa mint cu nerusinare pe cei care o merită atunci când e nevoie. Îmi place că pot sa am prieteni niste oameni magnifici si pot sa am dusmani tot niste oameni magnifici. Imi place ca imi plac toate lucrurile astea si ca nu ma voi satura niciodata de uimirea pe care mi-o provoaca oamenii buni si oamenii rai.

What the hell

Traiesc din vise intr-o lume reala si asta nu e bine deloc. Trebuie sa traiesc real intr-o lume de vis....nu, nici asta nu e bine deloc. Trebuie sa traiesc real in lumea asta reala. Trebuie sa renunt sa cred in vise, sa renunt sa cred in dragoste, sa renunt sa cred in fluturasii din stomac. Trebuie sa privesc lumea drept in ochi asa cum ma priveste si ea pe mine. O sa fiu indiferenta, rece, seaca, numai pentru mine. O sa invatz sa nu ma indragostesc, sa nu iubesc, sa nu sufar, sa nu plang, sa nu ma intereseze. Si daca o sa imi fie usor asa atunci e bine, si daca o sa imi fie greu tot e bine. Totul e in mine...si in mine o sa ramana totul: dragostea, fluturasii, visele, idealismul. De luni incep sa fiu asa!

butterflies

Intrebarea fara raspuns se chinuie sa iasa printre buzele mele inclestate: e mai bine sa cazi de sus sau e mai bine sa nu cazi deloc? Stiu raspunsul, dar nu vreau sa-l las sa iasa, il las sa se chinuie plin de remuscari. Fluturasii din stomac au iesit invinsi din inca o lupta pierduta si imi zumzaie amenintatori in emisfera dreapta a creierului. Ma ameninta ca ce? Nici ei nu stiu prea bine dar o fac, asa cum am facut-o si eu mai devreme cand ii tineam strans si nu ii lasam sa iasa. Despre ce vorbim aici? Despre cum e sa cazi de sus, despre cum e sa te trezesti din vis, despre cum e sa te trezesti gol si sa iti dai seama ca nu trebuia sa visezi si ca nu trebuia sa te lasi sa zbori. Care e folosul in a te lasa sa zbori? E un trip folositor acolo sus, o sa te cunosti mai bine si o sa crezi ca ii cunosti mai bine pe oameni atunci cand esti sus dar mai ales atunci cand te lasa sa cazi. NU mori, asta e destul de important, dar cu siguranta moare un pic din tine si cu siguranta fluturasii pe care i=ai avut acolo sus o sa dispara si o sa dureze inca o viata de om ca sa vina inapoi atunci cand ai nevoie de ei.

Amsterdam arena

Visez la tine, la plaja din Scheveningen, la tabloul pe care trebuia sa il vindem impreuna pe o strada fara nume din Leiden. Visez la toti oamenii care m-au facut cine sunt acum si la petrecerea fara sfarsit dintr-o curte ascunsa pe o strada. Visez la clipele de ratacire absurde si lungi din primul coffeshop intalnit vreodata. Visez la Manuchao si la portocalele cu scortisoara ale dragului meu iranian. Visez la lamaia dulce si la o fata cu parul cretz si blond din Paris, visez la saptamanile din Sienna si la strazile pietruite din cetate. Visez la serile nesfarsite cand eram de peste tot si de nicaieri, de aproape si de departe, toti in aceeasi camera de camin. Visez la canale, la barci, la homosexuali zambitori, la cine eram eu atunci. Visez la visele avute si ratacite acum in cel mai ascuns coltz al creierului meu.

fara cuvinte

Doar eu....si cu tine, doar tu....si cu mine....si eu, mai presus de toate eu, in egoismul meu iubindu-te pana la sfarsit, sfarsindu=te cu iubirea mea....si mai presus de toate sfarsindu-ma si pe mine in iubirea mea nesfarsita.
Viatza mea in cautarea gloriei si gloria mea in cautarea vietii...toate astea ma strang si-mi vine sa le rup de pe mine si sa le arunc pe jos. Daca nu mai am timp? Daca am pierdut ceva si ceva m-a pierdut pe mine? NU fac nimic....stau si ma prefac ca nu stau, ca nu sunt eu, ca mai am timp sa ma caut, sa te caut, sa-mi caut gloria si viatza si toate lucrurile pe care le vreau...Nici nu sunt multe si stiu ca exista si sunt ascunse intr-un colt de lume si intr-un colt de suflet....doar pentru mine...ma asteapta cu siguranta si eu stau pe loc si nu le caut, nu le vreau....pasiunea, patima, gloria, iubirea, nemurirea.....viatza mea....si eu stau.