De toamnă

Ne-ndepartăm doi câte doi
De toate visele ce parcă ieri păreau a fi în toi.
Ne-nsingurăm prea dependenţi de simplul noi
Şi aşteptăm ceea ce pare a fi o zi de joi.
Ne regretăm întotdeauna pe semeţii noi
Şi căutăm ceea ce n-am găsit în unul, în perfectul doi.
Ne mai zâmbim, ne mai iertăm, ne mai dansăm în ploi
Şi ne minţim tot timpul că de nu-i azi, e sigur joi.
Ne tragem peste pleoape cerul încropit de nori
Şi ne dormim iar visul de dulci cuceritori.