Oricui

Colorează-mi sufletul cu albastru infinit,
Şi visează-mi marea cam pe la răsărit,
Afuriseşte-mi demonii şi fă-i de negăsit.
Cântă-mi tu povestea cu finalul fericit
Pictează-mi tabloul în minte împietrit
Crede-mi tu în oameni până la sfârşit.
Şi ascultă-mi stelele
Dansând cu ielele
Şi zâmbeşte-mi şoaptele
Răzvrăteşte-mi faptele.
Şi mai roagă luna
Să fie ea nuna.
Zboară-mi necredinţa,
Înalţă-mi fiinţa.
Şi explică-mi tu
Din ce-i făcut sufletul.
Şterge-mi cu oceanul
Lacrima şi-aleanul.
Sădeşte-mi chiar pe chip
Un zâmbet din nisip.
Şi mai adu-mi tu aminte
Ce zace sub necuvinte.

42015

Câteodată e prea devreme
Să fie prea târziu
Mai tot timpul sunt dileme
Altfel, de n-ar fi, ar fi prea pustiu
Sunt multe dacă şi de ce-uri,
Aproape toţi gândim în rateuri.
Nici poezia nu mai e ce pare,
E înşiruire de cuvinte şucare.
Decenţa, adevărul au devenit vulgare,
Oamenii maşini de facut prostii şi alea materiale.

Ne mai oprim şi ne mirăm de cum am ajuns
De parcă dacă facem asta ar fi de ajuns.
Amânăm fericirea cu o dată ulterioară,
Poate că mâine, mai târziu sau poate diseară.
Cu siguranţă maximă este la vară.
La vară îti faci vreme ca să fii ceea ce eşti.
În restul zilelor trăieşti doar din poveşti.
Înşiri pe viaţa ta şiraguri de ore
Deschizi şi închizi cutii de Pandore.
Speranţa râde ca proasta singură în cutie
Nu are prietenii cu Minciună şi cu Trufie.

Până acum nimic nu e ce n-a mai fost
E ca şi cum ştim totul pe de rost.
Deci hai să ne privim din nou în ochii minţii
Când pierdem noi cîştigă ipocriţii.