butterflies

Intrebarea fara raspuns se chinuie sa iasa printre buzele mele inclestate: e mai bine sa cazi de sus sau e mai bine sa nu cazi deloc? Stiu raspunsul, dar nu vreau sa-l las sa iasa, il las sa se chinuie plin de remuscari. Fluturasii din stomac au iesit invinsi din inca o lupta pierduta si imi zumzaie amenintatori in emisfera dreapta a creierului. Ma ameninta ca ce? Nici ei nu stiu prea bine dar o fac, asa cum am facut-o si eu mai devreme cand ii tineam strans si nu ii lasam sa iasa. Despre ce vorbim aici? Despre cum e sa cazi de sus, despre cum e sa te trezesti din vis, despre cum e sa te trezesti gol si sa iti dai seama ca nu trebuia sa visezi si ca nu trebuia sa te lasi sa zbori. Care e folosul in a te lasa sa zbori? E un trip folositor acolo sus, o sa te cunosti mai bine si o sa crezi ca ii cunosti mai bine pe oameni atunci cand esti sus dar mai ales atunci cand te lasa sa cazi. NU mori, asta e destul de important, dar cu siguranta moare un pic din tine si cu siguranta fluturasii pe care i=ai avut acolo sus o sa dispara si o sa dureze inca o viata de om ca sa vina inapoi atunci cand ai nevoie de ei.

Amsterdam arena

Visez la tine, la plaja din Scheveningen, la tabloul pe care trebuia sa il vindem impreuna pe o strada fara nume din Leiden. Visez la toti oamenii care m-au facut cine sunt acum si la petrecerea fara sfarsit dintr-o curte ascunsa pe o strada. Visez la clipele de ratacire absurde si lungi din primul coffeshop intalnit vreodata. Visez la Manuchao si la portocalele cu scortisoara ale dragului meu iranian. Visez la lamaia dulce si la o fata cu parul cretz si blond din Paris, visez la saptamanile din Sienna si la strazile pietruite din cetate. Visez la serile nesfarsite cand eram de peste tot si de nicaieri, de aproape si de departe, toti in aceeasi camera de camin. Visez la canale, la barci, la homosexuali zambitori, la cine eram eu atunci. Visez la visele avute si ratacite acum in cel mai ascuns coltz al creierului meu.

fara cuvinte

Doar eu....si cu tine, doar tu....si cu mine....si eu, mai presus de toate eu, in egoismul meu iubindu-te pana la sfarsit, sfarsindu=te cu iubirea mea....si mai presus de toate sfarsindu-ma si pe mine in iubirea mea nesfarsita.
Viatza mea in cautarea gloriei si gloria mea in cautarea vietii...toate astea ma strang si-mi vine sa le rup de pe mine si sa le arunc pe jos. Daca nu mai am timp? Daca am pierdut ceva si ceva m-a pierdut pe mine? NU fac nimic....stau si ma prefac ca nu stau, ca nu sunt eu, ca mai am timp sa ma caut, sa te caut, sa-mi caut gloria si viatza si toate lucrurile pe care le vreau...Nici nu sunt multe si stiu ca exista si sunt ascunse intr-un colt de lume si intr-un colt de suflet....doar pentru mine...ma asteapta cu siguranta si eu stau pe loc si nu le caut, nu le vreau....pasiunea, patima, gloria, iubirea, nemurirea.....viatza mea....si eu stau.