nemuritor si cald

In fiecare zi...cand apune soarele, ma apuca o nedumerire si o agitatie de nedescris...singurul gand care pluteste amenintator si pervers printre rotocoalele de fum argintiu sau printre aburii ametitori de alcool..este acela ca a mai trecut o zi din viata...prea repede, prea fulgerator, la naiba, cateodata nici nu avem timp sa ii spunem buna dimineata noii zi din viatza noastra. Adanciti in canapea cu un zambet tamp pe fata, suspinam usurati ca a mai trecut o zi, refuzand cu indarjire sa plangem pentru ea. Maine soarele va rasari din nou pe strada noastra, chiar la geamul din dormitor si pun pariu ca nici nu o sa il bagam in seama ci o sa il luam de bun, o sa il uitam in clipa in care deschidem ochii si o sa iesim iar pe usa, pregatiti pentru inca o zi de batalie cu demonii noastri care ne indeamna nepasatori sa strangem bani multi, sa ne cumparam lucruri scumpe, sa fim incruntati si sa nu ne pese, sa fim maniosi, sa uitam de tot ce e frumos, bun, tulburator si pasional... sa facem asta pana la sfarsit, pana in ziua in care soarele va zimbi invigator si mai presus de toate nemuritor, tot la geamul de la dormitorul nostru unde, din pacate, ochii nu se vor mai deschide ca sa il uite indata ce a l-au vazut.